The Never-Ending Why

tiberiuivan — Wed, 05 Oct 2011 20:44:25 +0000

I need a muse!

De la capat

tiberiuivan — Tue, 09 Aug 2011 10:54:39 +0000

Vechile obiceiuri mor greu. Cu alte cuvinte, m-am intors aici. Nu pentru ea si fara ea. Ciudat, dar i-am si uitat chipul. Am scris mult pentru o femeie, mult prea mult, si am explorat fiecare nuanta a banalului sentiment pe care noi, fiintele umane, il numim simplu- iubire. In momentul asta chiar nu mai conteaza daca vibrez pentru alta sau vibrez pentru… nimeni. Acum cateva nopti am inceput din nou sa simt vechea mea muzica si am constatat faptul ca, incercand sa ma strecor in locul lasat liber de cel de dinaintea mea, imi pierdeam incet-incet identitatea. Imi puneam in stand-by identitatea pentru una noua, lucru care nu merita. Nu merita sa te pierzi pe tine pentru nimeni. Dar ceva tot am pierdut in procesul asta. Gasesc vechi melodii si notite pe laptop si ma intreb cum de nu am mai ascultat, cum de nu am mai putut asterne pe hartie lucruri de demult. De fapt inocenta mi-am pierdut-o. F isi aminteste prea bine de baiatul impulsiv si idealist care eram. Acum sunt un veteran, am trait prea multe ca sa mai pot simti. Acum doar stau pe trepte la TNB si privesc lumea, in cautarea inocentei. Vad doar oameni monocromi, lipsiti de culoare. Prea grabiti pentru a privi in jur. Mirati de faptul ca toata tehnologia asta nu reuseste sa comunice cu inimile lor. Chiar si tigarile mele cancerigene si-au schimbat intre timp prezentarea. Doar povestile ma mai ating, povestile altora, spuse in aburii alcoolului, atunci cand nu mai conteaza daca amintirile pe care juram ca nu le mai avem isi fac loc din nou in mintile noastre pentru ca mahmureala de a doua zi sa le stearga din nou. Imi doresc o poveste noua. Vreau ca tipa careia ii fac in fiecare noapte portretul sa-mi apara ca prin minune in fata. Sa sune din greseala la usa mea, sa-mi scrumeze din greseala in pahar, sa-mi umple tenisii cu nisip din greseala… sa fie din nou intens si la limita. Ori simti ori nu, nu? Sa cream haos, iar din haosul asta sa ne hranim. Sa uitam de reguli, sa nu ne mai fie frica sa lasam semne pe corp si in suflet. Sa ma atingi usor pe mana iar eu sa uit sa respir. Amintiri. Ganduri impletite in ireal. Povesti pe care nu le-am trait niciodata si probabil ca nu le voi trai. Pentru ca asa o intensitate nu poate fi controlata. Sa creezi un cutremur pe care doar eu sa-l simt.

Azi ma simt limitat. Totusi sunt constient de faptul ca doar eu imi impun limite. De ce acum? De ce trecuturile posibile conteaza mai mult? Pentru ca nu cred intr-un viitor lung si fericit.

Requiem for…

tiberiuivan — Sat, 19 Feb 2011 01:22:18 +0000

Se termina la fel cum a inceput: intr-o secunda. Tu nu mai poti suporta ploaia de reprosuri, ea nu te mai vede drept omul de care s-a indragostit. E un fapt banal, comun. Nimic nou. Iti spui ca asta se intampla, ca e un scenariu mai mult decat posibil. Dar nu e un sfarsit potrivit. Tu o iubesti, nu cum le-ai iubit pe altele. Chiar crezi ca a fost o sclipire intre voi. O vezi plecand pe usa si nu stii daca sa alergi dupa ea sau sa te intorci la tigara cu care te-a lasat. Se va termina si aceea, intocmai ca si iubirea voastra…nociva, lasand urme in organism. Dar cine se poate opri?

Cand nu mai merita…decat sa ma urati

tiberiuivan — Wed, 27 Oct 2010 19:10:28 +0000

Sunt zile in care merita si zile in care nu mai merita deloc. Astazi nu mai merita nimic. La ora actuala mi-am futut viata, la propriu si la figurat. Problemelor mele le dau chip de femeie. Nervilor mei le dau trup de femeie. Frustrarilor mele le dau buze… Si fute al dracului de bine, mai bine decat a facut-o vreodata altcineva. M-ai numit ipocritul perfect. Poate ca sunt. De ce scriu acum asta? Pentru ca vreau sa incit la ura.

Tu singura ai ramas aceeasi. Nu te mai recunosc fara ochelari. Nu te mai recunosc decat in locurile care ne protejeaza. Locuri care te pastreaza, pe care le cunoastem centimetru cu centimetru, la fel cum iti cunosc pielea. Locuri pe care le-am folosit intocmai cum ne-am folosit de oameni. Ochii tai, banali ca si ai mei. Mirosul trupului tau pe cearceaful meu, care va dainui probabil si maine dimineata. Chipul tau in lumina rosie a lampii mele. Ranile pe care nu ti le-am imprimat pentru ca nu doream sa-mi las amprenta asupra ta. Nu doream sa-mi apartii pentru ca nimic nu ramane dupa ce iti iei buzele de pe ale mele. Vraja se termina. Si la naiba de nu voi ramane in tine daca de asta e nevoie ca sa opresc timpul in loc…Da…cand iti dai seama ca nu te poti indragosti de cine trebuie… ca nimeni din viata ta nu poate sta langa tine, dar tu iubesti, desi nu va merge si tu o stii. Dar preferi sa te minti pentru intensitate, pentru a simti ca inca traiesti. Macar o ultima data…mereu ca ultima data pentru ca nu stii cand se va sfarsi. Fericirea nu e de tine pentru ca niciodata, se pare, nu o alegi. Masochistu’ dracului! Am redus momentele fericite din viata mea la simple imagini. Le voi cumpara un album si le voi rasfoi ca pe niste bucati de hartie… aici, momentul in care ti-am ridicat pentru prima data tensiunea. Aici, momentul in care canapeaua a cedat… sunt imagini pe care le voi purta mereu cu mine. Chiar si cand vei fi tarana…

Ascultati prostilor, nu scriu pentru mine, scriu pentru voi acum.Va cer o favoare: urati-ma! Vreau sa ma urati cum nu ati avut curajul sa recunoasteti ca o faceti pana acum! Pentru ca traiti impreuna cu mine un cerc vicios, desi nu vrem niciunul sa recunoastem asta. Ea se razbuna pe mine cand ii creez ocazia,cand ma deschid in fata ei, cand ii arat cat sunt de slab. Eu ma razbun pe altii, nu conteaza, oricine tine la mine, pentru ca ceilalti trebuie sa sufere din cauza ca eu nu am puterea sa-i intorc ei spatele.

Pentru tine

tiberiuivan — Fri, 17 Sep 2010 21:50:32 +0000

Te saturi

tiberiuivan — Wed, 15 Sep 2010 21:21:03 +0000

Te saturi, la un moment dat iti ajunge. Paharul se umple. Nu, nu vreau sa devolt nici o teorie cum ca totul s-ar putea reduce la alcool si nici nu vreau sa starnesc imaginarul unora care probabil s-ar intreba despre ce lichid vorbesc. La mine paharul s-a umplut. Azi putin, maine o ruptura in idei, o autoreflectie asupra propriei vieti si iti dai seama ca ai nevoie de un nou inceput. De o gura de aer. Ai nevoie sa te regasesti pe tine, pentru ca i-ai lasat pe altii sa te convinga de faptul ca esti banal. Simplu. Superficial. Lenes. Te saturi, doar ca sa iti faci curaj sa incepi din nou. Pentru ca noul tu sa poata vorbi la trecut despre vechiul tu. Sa ai curajul sa recunosti ca iubesti aceeasi femeie. Poate nu la fel, poate ca intensitatea a mai scazut, dar tu stii ca mereu a fost vorba de ea. Ea ti-a futut mintea in asa hal incat acum ai ajuns sa cersesti un moment alaturi de ea. Ceilalti nu conteaza. Celelalte nu iti ofera indeajuns. E de ajuns sa-ti amintesti imaginea ei intiparita mult prea adanc in mintea ta ca sa lasi deoparte orice alt gand. Te bantuie, te excita, te motiveaza, te face sa te simti viu. Te face sa iti imaginezi cum o tii in brate intr-o noapte cu luna complice, cand va sarutati iar ochii va sclipesc mai rau ca luminile unui oras… O vrei din nou, micutul de tine! Dar ai facut prea mult rau, te-ai complicat. Poate ca tu poti uita trecutul, dar ea nu. Si cand te gandesti ca nu ai vrut-o decat pe ea…

Autumn Leaves

tiberiuivan — Tue, 07 Sep 2010 21:04:35 +0000

Chihlimbar

tiberiuivan — Sat, 28 Aug 2010 12:42:50 +0000

Ma scurg printre aceste versuri…

Pierduti la mare

tiberiuivan — Tue, 17 Aug 2010 17:55:36 +0000

Crezi ca ai pus punct si totusi mereu revii si continui de unde ai ramas. Faci asta nu pentru ca te minti singur, ci pentru ca esti constient ca nu ai incercat totul. Stergi punctul, cu grija, astfel incat sa para ca nici nu a existat, alteori cu furie, cu incapatanare, ranind foaia de hartie, lasand urme ce nu pot fi ascunse. Ganduri ce raman captive in paranteze, idei anemice, nedezvoltate, pentru ca aveau nevoie de tine, iar tu nu ai fost acolo pentru ele. M-ai lasat singur, avand ca prieteni doar briza si marea care sa ma mangaie. Nisipul sa se joace cu degetele mele de la picioare. Soarele sa-mi atinga trupul, nu tu. Sa sorb o bere, sa nu aiba gustul tau, sa respir o tigare, nu pe tine. Curios lucru: cand fumez te simt cu mine,iti simt buzele pe filtru, ma sufoci, ma ametesti, dar intr-un final pe tine te cunosc si nu te-as schimba pentru nimic cu o alta. Am pierdut din nou rasaritul, am pierdut si apusul, am pierdut toate acele culori si mai ales, ne-am pierdut pe noi. Vantul ne-a dus departe. Distanta stie sa ucida. Am uitat unde am pus borcanul cu petale de trandafir, petale ce ti-ar fi sarutat noaptea trupul. Am stins si lumanarea, deci nu vom mai avea lumina. Ramanem straini printre straini. Inca nu-mi e dor de tine…

Viata ca o casa

tiberiuivan — Thu, 05 Aug 2010 22:27:15 +0000

Viata e o casa. Fundatia pe care construiesti o relatie. Apoi evolutia ei. Felul in care decorezi pe masura ce timpul trece iar tu il descoperi pe celalalt. Timpul trece, urmeaza crapaturile din pereti, la inceput abia vizibile, apoi usor de depistat chiar si de la distanta. Camerele in care iti raman amintirile si constiinta. Bucataria si dormitorul, locul unde amandoi va satisfaceti foamea si setea. Toaleta, locul unde ca prin minune mizeriile dispar. Cand acestea refuleaza, acela este punctul fatal. Cand celalalt incepe sa impacheteze. Cand ramai singur si te simti la fel de uitat ca si locul in care stai. Un bagaj pe care celalalt a uitat sa-l ia cu sine. Un bagaj in plus care nu ar fi facut decat sa-i ingreuneze drumul. Draga mea, zugravesc. Repar balconul ca ultim refugiu al mintii mele,crezand ca astfel crapaturile din relatia noastra se vor astupa si ele. Ca vom prinde acele rasarituri pe care nu le-am mai apucat, goi, acoperiti doar de o patura. Stiu ca imi fac vise. Visez enorm, colorat in dementa, cum ar spune Cartarescu. Oricum nu e nimeni care sa-mi spuna povesti . Povesti care sa-mi ia gandul de la povestea noastra incheiata prea devreme. Daca mai plang, o fac doar pentru povestile altora. Incep sa urasc sexul slab din simplul motiv ca nu te pot avea pe tine, o femeie, banala pentru multi si dorita de si mai multi. O femeie care imi cunoaste iadul pentru ca a fost acolo. Urasc femeile pentru ca imi zambesc, pentru ca vor sa ma faca sa ma simt mai bine si chiar cred ca au sanse. Ele cred ca e simplu, sa umpli golul lasat de alta. Uneori le zambesc si eu, amuzat de greseala pe care o fac. Dar apoi merg mai departe. Imi e goala casa. La fel si sufletul.